vineri, 28 decembrie 2012

Intrebari pentru Alexandra - FoamBubbles


Cum ati petrecut Craciunul? Eu am fost tare fericita sa il petrec in familie, ca in fiecare an si sa fim toti, impreuna, in fiecare dintre cele 3 zile :). 
Luna aceasta am inaugurat o noua rubrica formata din doua parti: artist invitat - intrebari pentru pe 4 decembrie publicand prima parte: Artist invitat: Alexandra - FoamBubbles, iar astazi urmand sa ne bucuram impreuna de cea de-a doua parte - intrebarile.



1. Cum folosesti acrilice pe plastic/pet/suprafete lucioase astfel incat sa nu se cojeasca? Ce lac de protectie este bun in acest caz?
Pentru suprafete mari unde vreau culori uniforme, pentru o mai buna aderenta a vopselei pe suport, folosesc hartie abraziva, apoi aplic cel putin doua straturi de vopsea.
Pentru suprafete mici, pe care le vreau mai vibrate, aplic vopseau direct pe suprafata lucioasa, intr-un singur strat.
Pentru protectia culorilor si luciu folosesc un lac spray, special pentru plastic, cu uscare rapida.


2. Am vazut felicitarile de iarna pictate si apoi printate: ce carton folosesti pentru pictura? Dar pentru printat?
Imi place sa pictez in acuarela (laviuri) si folosesc o hartie speciala pentru tehnica aceasta (din celuloza si bumbac), cu o granulatie fina. Pentru printat folosesc carton alb sau colorat, cu diferite texturi si cu o granulatie mai mare.

3.Cu ce albesti hartia facuta manual din resturi de hartie?
Nu albesc hartia pe care o fac prin reciclare. Din contra, imi place chiar sa aiba o culoare mai inchisa, sa para veche, ingalbenita de timp si o colorez cu bait pentru lemn.



3. Cum arata o zi in atelier? - Planificare, organizare, stabilire si indeplinirea obiectivelor, scopul lucrarii, pasii de urmat...
Atunci cand nu am o comanda speciala pentru un anumit produs, nu sunt foarte organizata in realizarea noilor produse. Pur si simplu atunci cand imi vine cheful sa fac ceva anume, fac rapid niste schite, imprastii materialele pana le gasesc pe cele potrivite si incep sa lucrez. Uneori, in timp ce lucrez la un produs, imi vine o alta idee si incep sa lucrez si la aceasta, in paralel. Daca se termina cheful, abandonez lucrul pana am din nou starea potrivita.
Nu tratez handmade-ul ca pe un job, ci ca pe un hobby, si astfel lucrez mereu cu placere.

5. Cum ai ales tema colectiei de decoratiuni realizata pentru Provocari Verzi?
Tema am ales-o la sugestia lui Rux, care mi-a dat idea de a face niste decoratiuni din pet- uri. Cateva floricele/stelute le aveam deja facute si asteptau rabdatoare sa devina brose. Dar soarta li s-a schimbat.

6. Rezista aceste decoratiuni si intr-un brad natural, in gradina?
Peturile au nevoie cam de… 1000 de ani pentru a se degrada. Deci, probabil decoratiunile vor rezista mai mult decat bradul.



7. Pot fi pastrate decoratiunile pentru mai multi ani? Care ar fi conditiile favorabile acestui lucru?
Singura conditie e ferirea de umiditate (pentru o perioada indelungata), pentru a nu se coji vopseaua.

8. Crezi ca astfel de decoratiuni din pet ar fi o solutie la indemana pentru a impodobi bradul din localitate? Ti-ar placea sa realizezi workshopuri pe aceasta tema? Dar tutoriale?
Da, ar fi o idee foarte buna. E o solutie ieftina si e foarte usor de realizat. Mi-ar placea sa fac un workshop pe tema aceasta. Intentionam sa realizez chiar un tutorial (desi procedeul de realizare e destul de simplu), dar am avut probleme cu aparatul foto pe parcul realizarii decoratiunilor.

9. Ai realizat decoratiuni si din alte materiale recicalabile? Sau naturale?
Da, decoratiunile de acasa sunt realizate din conuri de brad, de pin, nuci, ghinde, sfoara de canepa, batoane de scortisoara.



10. Iti mai amintesti care a fost prima decoratiune de pom pe care ai realizat-o?
Primele decoratiuni le-am facut la gradinita si erau probabil niste ghirlande din hartie. Din initiative proprie am realizat mai apoi niste mici cadouri de agatat in brad (cutii de chibrituri invelite in staniol colorat) si niste decoratiuni din ipsos turnat in formele unor bomboane de ciocolata.

Ii multumim mult Alexandrei pentru ca a acceptat invitatia si  a realizat o colectie superba pe tema provocarii din decembrie! Ii multumim si pentru ca a raspuns intrebarilor (desi este o perioada de vacanta si sarbatori:P). Acesta a fost primul episod al rubricii artist invitat - intrebari pentru. Speram ca v-a placut!! Cadoul nostru si al Alexandrei pentru voi la sfarsit de an:)!!


Cu Alexandra am stat de vorba anul acesta si cu ocazia temei pet-urilor (De vorba cu .... Alexandra - FoamBubbles ) cand ni s-a alaturat ca sponsor al provocarii. Puteti vizita magazinul Alexandrei aici: FoamBubbles Shop si blogul aici - FoamBubbles Blog.

0 comments:

Trimiteți un comentariu